SECOLUL
COPILULUI
Ellen Key
„Tuturor părinţilor care au
speranţa să poată forma un om nou în secolul care vine.” (Key, 1978, p. 5).
1.
Concepția
pedagogică
„Interpretată în
perspectiva timpului şi în contextul condiţiilor sociale şi culturale ale
epocii în care a fost elaborată, lucrearea Secolul copilului ne apare ca
o prestigioasă scriere în care elementul pedagogic are ponderea principală. În
primul rând, prin titlul extraordinar de sugestiv si profetic care avea darul
să mobilizeze spiritele în favoarea copilului şi a protejării copilului, apare
înţeleasă totodată în epoca respectivă ca << apărare
a omului împotriva primejdiilor ce ameninţă libertatea şi demnitatea sa într-o
civilizaţie care se industrializează. >> (M. Debesse[1]).
În al doilea rând prin caracterul pasionant al scrierii, prin verva
convingătoare şi condeiul autoarei, devotat copilului şi respectării particularităţilor sale, dar
totodată direct aservit problematicii apărării
femeii (a cărei îndatorire fundamentală este, în concepţia ei, căminul,
maternitatea şi educaţia copiilor), precum şi problema dragostei şi căsătoriei- întotdeauna cu largă audienţă la
public. În al treilea rând, prin critica pertinent făcută educaţiei şi şcolii
tradiţionale a epocii, cărora E. Key le aduce reproşuri cu adevărat întemeiate,
cu precizie intuite şi admirabil susţinute. Altminteri, cartea reflectă o
filosofie asupra vieţii şi naturii < <antiraţionalistă, liberală şi
individualistă totodată, destul de nebuloasă şi utopică. >> ( M. Debesse). Cu toate acestea, va servi de stindard[2]
pentru susţinerea unei pedagogii noi, care se va intitula educaţie nouă în Europa şi educaţie progresivistă în America.
Nu
prudenţa şi nici orgoliul partizan ne vor determina să afirmăm că nu
întâmplător această carte-manifest- cu toate calităţile şi naivităţile ei, cu
toată celebritatea şi totuşi lipsa ei de consecinţe practice fundamentale- a fost opera unei
femei. A unei femei ca E. Key: fiică a unui moşier
liberal pe care l-a secondat în activitatea
politică, beneficiind de o aleasă educaţie în familie şi la domiciliu,
dezamăgită şi însingurată de un destin personal sever, avizată în problemele de
principiu ale democraţiei parlamentare a epocii, angajată în mişcarea feministă,
dar având o poziţie cu totul particular în cadrul ei, apropiată prin profesie
de mediile muncitoreşti şi evoluând către o concepţie socialistă, ale cărei
obiective politice şi economice declară că nu le înţelege şi n-o interesează,
dar pe care o îmbrăţişează fiindcă i se pare că e singura în stare să asigure
dezvoltarea plenară a individualităţii. De aici neraţionala ei pledoarie
împotriva oricărei educaţii făcute în colectivitate, de aici spaima ei de
uniformizare şi aneantizare[3]
a originalităţii de către şcoală, de aici idealizarea educaţiei individuale
făcute în familie, căreia îi găseşte toate virtuţile, după ea absente în
educaţia şcolară.
Capitolele intitulate Maltratarea
sufletelor în şcoli şi Şcoala viitorului, poate cele mai substanţiale şi pline de
idei pedagogice noi, dar şi cele mai contestabile, întregesc concepţia ei
educativă.”( Key, 1978, p.14).
„Autoarea suedeză ne
incită la o organizare a mediului copilului astfel încât aceasta să permită
manifestarea liberă, ocrotindu-l totodată de influenţe dăunătoare. Până la
vârsta de 15 ani, preferă educaţia în familie. Apoi, totul trbuie aranjat
astfel încât elevul să înveţe singur. Rolul adultului se referă la organizarea
mediului care să permită manifestarea liberă, ocrotindu-l de influenţele dăunătoare. Ellen Key nu renunţă la orice fel de
îngrădire; copilul trebuie să înveţe să se supună legilor vieţii şi obişnuinţelor care nu
contravin legilor naturii. <<Bunul educator însă nu va da niciodată un
ordin pentru care să nu aibă un temei important. Chiar dacă un copil nu-i
convins de acest lucru, el tot trebuie să asculte şi dacă întreabă pentru ce,
răspunsul este foarte simplu: pentru că toţi, chiar şi persoanele mature
trebuie să asculte de ceea ce este drept şi să se plece în faţa necesităţii.> >(ibidem, p.65). Nu este de acord cu educaţia religioasă din două motive:
pentru că religia este în contradicţie cu alte discipline predate şi pentru că
aceasta cultivă ipocrizia, în loc să conducă la o veritabilă formare morală. <
Poziţia ei, şi în această problemă, concordă cu concepţia ei generală, care a
evoluat în timp, păstrând din creştinismul iniţial doar câteva elemente
religioase, fără a ajunge însă la ateism. Astfel, dacă ea cere cu un
neverosimil curaj să- i învăţăm pe copii că şi creştinismul este o operă omenească
şi că, întocmai cu oricare altă operă a oamenilor, nu cuprinde adevărul absolut şi etern, în schimb vorbeşte
de instruirea copiilor în noua concepţie religioasă a caracterului divin al
organizării universului, condus de legi. > (Key, 1978, p.19).
Ellen Key visează la
o şcoală pentru toţi, în sensul că se va face educaţie tuturor, dar după un
plan special destinat fiecărui individ. Scopul şcolii trebuie să fie activarea
evoluţiei vieţii spre forme mereu superioare, printr-o forţă tot mai mare,
printr-o luptă neîncetată împotriva tuturor influenţelor dăunătoare. Un astfel
de învăţământ va propune mai multe materii de studiu, dar nu le va impune,
fiecare elev urmând să aleagă ce doreşte; nu va avea clase, ci şcoli utilate cu
materialul pentru studierea anumitor teme; nu se
vor da note şi nici nu vor exista examene; această şcoală va dispune de
grădină, legătorie de cărţi, ateliere de tâmplărie, spaţiu de joacă; totul este
dispus astfel încât copilul să descopere singur. Regimul autoritar, bazat pe
constrângere şi pedepse, este repudiat în favoarea unui climat de libertate şi
iubire, pentru dezvoltarea forţelor inepuizabile ale copilului.
Şcoala viitorului se
va conforma următoarelor cerinţe:
·
Să realizeze coeducaţia, adică
educaţia să fie mixtă, pentru copiii de ambele sexe la un loc;
·
Programele şcolare să se
constituie prin gruparea anumitor discipline de învăţământ într-un tot unitar; ele se vor preda succesiv, şi nu concomitent;
·
Procesul educativ să fie bazat pe
activitatea personală a elevului, pe legătura directă cu faptele.
Disciplinele de
studiu nu se vor impune, fiecare urmând să aleagă ce dorește. Este necesar să-l
învățăm pe lev ce reprezintă liubertatea și ce înseamnă primejdiile alegerilor
personbale, dreptul și responsabilitatea voinței individuale, condițiile și
datoriile experienței proprii. Cel mai important rezultat al educației este de
a-l plasa pe individ singur în fața conștiinței sale. Se insistă pe ideea autoeducației și autodeterminării spirituale.” (Cucoș,
2001, p. 210).
Aşadar, finalitatea
educaţiei în concepţia autoarei Ellen Key constă în preocuparea acesteia de a
nu-i
trata pe copii ca pe nişte supuşi lipsiţi de voinţă şi de a le acorda aceeaşi
atenţie şi acelaşi respect ca oricărei persoane adulte. În viziunea autoarei,
educatorul trebuie sa trezească în copil conştiinţa că este o individualitate
şi faptul că trebuie să se diferenţieze de ceilalţi, dar totodată trebuie să-l
facă conştient şi de faptul că este responsabil de tot ceea ce îl înconjoară.
Pledând pentru respectarea individualității copilului, pedagogul suedez
apreciază rolul familiei care ar trebui să-l formeze pe tânăr până la 15 ani,
când acesta ar începe să frecventeze școala: „Primul meu vis este ca <grădinița
de
copii> și școala primară să fie peste tot înlocuite prin educația făcută în
familie.” (Key, 1978, p.89). De asemenea,
ea consideră că „unul din factorii cei mai
puternici în educația unui om este rânduiala fermă și înțeleaptă din sânul familiei,
pacea și frumusețea care domnesc aici.” (Key, 1978, p.66).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu